Primarul din Lupeni, Cornel Resmeriță, reținut de procurorii DNA în dosarul „Gala Bute”

Primarul din Lupeni, Cornel Resmeriță, reținut de procurorii DNA în dosarul Gala Bute
Publicat: 02/02/2015, 22:17

Resmeriță urmează să fie prezentat marți la instanță cu propunere de arestare preventivă.

Cornel Resmeriță a ajuns la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în jurul orei 17.30, fiind însoțit de anchetatori, care l-au ridicat de la locuința sa din Lupeni, județul Hunedoara.

La DNA au mai fost aduși, cu mandat, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, care a fost de asemenea reținut, Ștefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea în mandatul acesteia la Ministerul Dezvoltării, Gheorghe Nastasia, fost secretarul general al MDRT, și omul de afaceri Adrian Gărdean, care controlează SC Termogaz Company SA.

Procurorii DNA au făcut luni 18 percheziții în București și județele Ilfov, Prahova, Hunedoara și Gorj, la sediile mai multor firme și la persoane suspectate de fapte de corupție, în dosarul „Gala Bute”.

Nouă persoane au fost duse la audieri la sediul central al DNA, în urma perchezițiilor.

Surse judiciare au afirmat că la Lupeni au fost făcute percheziții și la casa șefului Biroului de Achiziții Publice din cadrul Primăriei, Cristian Condoiu, care ar fi sprijinit atribuirea unui contract către firma Termogaz din Hațeg, contract care, potrivit primelor informații, se referă la asigurarea energiei electrice în stațiunea montană Straja și care datează din decembrie 2011.

Termogaz Company din Hațeg este societatea care a câștigat proiectul de modernizarea a stațiunii Straja, printre acționarii acesteia fiind Miron Gărdean, fratele lui Adrian Gărdean, cu 44 %, și Miron Lupulescu, cu 1%. Sursele menționate mai spun că Miron Lupulescu este, de altfel, cel care a semnat o notă de fundamentare prezentată la Primăria Lupeni în baza căreia se arăta necesitatea achiziționării de lucrări suplimentare pentru alimentarea cu energie electrică a stațiunii.

Direcția Națională Anticorupție a cerut aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea și senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, în dosarul „Gala Bute”, în care sunt suspectați de fapte de corupție.

„Faptele au legătură cu atribuirea și folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în perioada 2010 – 2012”, potrivit DNA.

Potrivit procurorilor, Elena Udrea a luat decizia organizării Galei Bute, în urma unor discuții cu Rudel Obreja și le-a cerut subordonaților săi de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului să găsească soluții de încheiere a contractului privind finanțarea evenimentului, urmărind obținerea unor beneficii electorale, prin asocierea imaginii sale cu cea a lui Lucian Bute.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este suspectat că a determinat reprezentanții a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Oreja.

În dosarul „Gala Bute”, prin rechizitoriului din 6 noiembrie 2013, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a fostului președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, pentru fapte corupție, precum și scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, față de reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naționale și ai Federației Române de Box implicați în săvârșirea faptelor din acest dosar.

În decembrie 2013, procurorul șef adjunct al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din DNA a infirmat acest rechizitoriu, considerând că este nelegal în privința soluției de neurmărire dispuse cu privire la funcționarii implicați, dar și a calificării faptelor reținute în sarcina lui Obreja.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Cresc salariile minime de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Interzis pentru TURIȘTI. Românii trebuie să respecte noile reguli. Se aplică din iunie 2024
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×